Cultura unește comunitatea

Știai că Timișoara are o șansă unică în acest secol?

Să fim Capitală Culturală Europeană nu este doar o dorinţă, ci este un proiect care prinde tot mai mult contur. Este destinaţia pe care o propunem pentru orașul nostru în anul 2021. Acum avem șansa să dovedim din nou Europei de ce suntem mândri de orașul nostru și de ce merită să-și redobândească locul de cinste pe harta elitei culturale europene.

Ce înseamnă „Capitală Culturală Europeană”?

„Capitală Culturală Europeană” este un proiect al Uniunii Europene iniţiat în 1985 cu scopul de a evidenţia bogăţia și diversitatea culturilor europene. Titlul a câștigat din ce în ce mai multă notorietate în Europa și are un impact cultural și socio-economic remarcabil. Pentru orașele care au fost până acum Capitale Culturale Europene, acest statut a fost o ocazie unică de regenerare prin artă și cultură.

Cine acordă titlul de Capitală Culturală Europeană?

Titlul este acordat de o comisie de experţi europeni în urma evaluării dosarelor orașelor candidate. Uniunea Europeană a anunţat că în anul 2021, un oraș din România și unul din Grecia vor găzdui titlul de Capitală Culturală Europeană. Timișoara va candida oficial din 2015, iar până atunci va fi pregătit dosarul de candidatură.

Cine concepe și pregătește candidatura Timișoarei?

Proiectul de candidatură a Timișoarei este pregătit de către Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, o organizaţie independentă, apolitică, fără interese patrimoniale și financiare. Asociaţia este responsabilă de elaborarea, depunerea și implementarea proiectului de candidatură în numele orașului și este alcătuită din peste 100 de membri care susţin proiectul Timișoara 2021.

Cine finanțează proiectul?

Sursele de finanţare variază în funcţie de etapa în care se află proiectul. Până în 2017, principalii finanţatori vin din mediul local. Ei sunt Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Judeţean Timiș, membrii Asociaţiei și investitorii din mediul privat. După 2017, proiectul va primi finanţare de la autorităţile locale și judeţene, dar și de la Guvernul României și de la Uniunea Europeană.

Fii investitor!

Imaginează-ți ce ar însemna pentru Timișoara să câștige titlul

Titlul ar ajuta orașul să renască nu doar pe plan cultural, ci și economic și social. Acest statut poate genera avantaje substanţiale pentru oraș încă din timpul pregătirii candidaturii, pe tot parcursul anului 2021, cât și ulterior.

  • Viața artistică și culturală ar renaște
  • Orașul s-ar bucura de proiectele de restaurare necesare
  • Infrastructura s-ar moderniza
  • Am atrage noi investitori
  • Ar apărea noi oferte de locuri de muncă
  • Orașul ar deveni o destinație turistică de interes
  • Produsele și serviciile locale s-ar dezvolta
  • Orașul ar deveni un pol de atracție pentru tineri

Care sunt pașii următori în competiţia pentru titlu?

Pentru a fi Capitală Culturală Europeană în anul 2021, etapele sunt următoarele:

  • 2014 - 2015

    • Construirea brandului de proiect

    • Elaborarea conceptului de candidatură

  • 2015

    Depunerea dosarului de candidatură

  • 2016

    Evaluarea în două etape, preselecția și selecția

  • 2017

    Anunțarea orașului câștigător

Timișoara 2021 poate fi și proiectul tău

Cum?