Lansare Program Cultural – StartUp 2017-2018

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Lansare Program Cultural – StartUp 2017-2018
Fără categorie / 16 iunie 2017 / Posted by Timisoara2021

Comunicat de presă

 

Asociaţia Timișoara – Capitală Culturală Europeană  prezintă în data de 19 iunie 2017, la ora 18:00, la Sala multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiș, Programul cultural al etapei de StartUp (2017 – 2018), care face parte din strategia de implementare a proiectului TM2021.

În etapa de StartUp, Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană va consolida legăturile cu societatea civilă, va dezvolta latura culturală a orașului și a regiunii, va sprijini colaborările cu instituţiile de cultură, va deschide noi oportunităţi internaţionale, care vizează dimensiunea europeană a proiectului TM2021 și va pune bazele dialogului cultural internaţional.

   Evenimentele și activităţile organizate și asumate în acest an, sunt construite și dezvoltate pe baza viziunii artistice a dosarului de candidatură și se axează pe implicarea cetăţenilor în actul cultural.

În acest an, în cadrul etapei de StartUp, vom desfășura următoarele proiecte generale:

  1. Generators – generatori – dezvoltarea a trei proiecte, și anume Mega Bega, Reflecţii și Cămine în mișcare. Se vor efectua cercetări, documentări și schimburi de experienţe, alături de partenerii lideri ai proiectelor amintite.
  2. X-Tensions – X-Tensii: colaborări cu instituţii sau organizaţii locale pentru realizarea diferitelor evenimente sau proiecte culturale, potenţându-le conţinutul, vizibilitatea și caracterul european ( Art Encounters, Festivalul Simultan, Teatrul Naţional Timișoara- Circus Cirkör- spectacol de circ contemporan-, Eurothalia – spectacole susţinute de Teatrul Odin și master classes cu Eugenio Barba).
  3. Neighborhoods – intervenţii în cartiere: intervenţii și ateliere de lucru în diferite cartiere ale Timișoarei în scopul identificării de colaboratori sau co-organizatori pe termen lung (Birdhouse Gallery, cartarea vecinătăţilor).
  4. MultipleXity – moștenirea tangibilă a orașului, în urma câștigării titlului de capitală Culturală Europeană, va consta în construirea unui complex creativ multi-funcţional; al unui centru de resurse culturale pentru dezvoltarea capacităţii și pentru schimburi internaţionale; organizarea Festivalului Internaţional al Luminii (prima ediţie în anul 2021) și o infrastructură îmbunătăţită. În acest an, vom viza maparea nevoilor orașului și iniţierea unor colaborări internaţionale.

Obiectivul pe termen lung al implementării și dezvoltării Programului cultural TM2021 este un sector cultural extrem de profesionist și sensibil la nevoile cetăţenilor, cu legături puternice la nivel european, o scenă culturală și creativă mai competitivă și, desigur, poziţionarea culturii ca pilon de dezvoltare locală durabilă, de către factorii decizionali.

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul