Întâlnire de lucru cu actori şi muzicieni

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Întâlnire de lucru cu actori şi muzicieni
Fără categorie / 17 iulie 2015 / Posted by Timisoara2021

Există încă multe întrebări în rândul artiştilor legate de candidatura oraşului, dar şi voinţa de a se implica cu proiecte proprii pentru a schimba ceva în Timişoara. La o întâlnire de lucru în localul care găzduieşte singurul teatru independent din Timişoara, Scârţ – loc lejer, s-au strâns în jur de 30 de actori, muzicieni şi scriitori pentru a afla mai multe detalii despre eforturile Timişoarei în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Directorul executiv al Asociaţiei, Simona Neumann, a răspuns timp de două ore la întrebările participanţilor, le-a detaliat întreg procesul prin care trebuie să treacă oraşul în următorii ani şi a prezentat artiştilor o parte din echipa mică pe care se află marea presiune a finalizării dosarului de candidatură ce urmează a fi predat în 10 octombrie 2015.

Pentru actorul Georg Peetz, de origine germană şi căsătorit cu o timişoreancă, ceea ce ar trebui să susţină oraşul este o mişcare artistică independentă, ar trebui să existe mai multe iniţiative de genul teatrului Auăleu. Este nevoie de mai multe teatre sau proiecte iniţiate de artişti individuali sau chiar amatori şi nu de instituţii, deoarece tocmai asta este problema: arta sau proiectele artistice sunt apreciate sau finanţate doar atunci când sunt iniţiate de instituţii consacrate.

O problemă pentru mulţi este şi lipsa spaţiilor culturale, a sălilor de repetiţii sau a sălilor mici de concerte unde să-şi poată desfăşura activităţile. Sunt probleme ale tuturor, pe care Timişoara trebuie şi le-ar putea soluţiona nu doar prin obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. Într-un final depinde de toţi sa schimbăm situaţia actuală.

Asemenea întâlniri de lucru pentru candidatura şi viitorul oraşului sunt un bun exemplu de unire a forţelor pentru a schimba spaţiul în care convieţuim. Cuvântul cheie, menţionat de mai multe ori, care a stat la baza succesului altor oraşe europene care au câştigat acest titlu, este „împreună”.
Actori Foto 1 Actori Foto 2 Actori Foto 3 Actori Foto 6