Lansare Stiri21

Fără categorie / 18 decembrie 2018 / Posted by Timisoara2021

Dragi cititori,

Cei doi ani care au trecut de la câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii au fost intenși și plini de provocări. Faza de StartUp se apropie încet de final. Am facilitat parteneriate, am luat pulsul orașului și am  identificat parteneri internaţionali. Ne-am confruntat cu obstacole și am inspirat dezbateri. Ca la orice început de drum, am învăţat să deslușim căi neumblate. Timișoara devine o Capitală Europeană a Culturii. Suntem conștienţi de amploarea misiunii care ne-a fost încredinţată, dar avem ambiţii și așteptări pe măsură. Știm că această călătorie nu va fi ușoară. Și suntem mai convinși ca niciodată de potenţialul de dezvoltare pe care Timișoara 2021 îl reprezintă – pentru oraș, pentru cetăţeni și pentru oamenii de cultură ai acestuia. Începe Faza de Acţiune. Programul nostru pe 2019 cuprinde numeroase colaborări, spectacole, concerte, expoziţii și noi spaţii cu potenţial cultural. Simţim energia și o dorinţă puternică „de a lumina orașul”, din partea unei comunităţi care crește neîncetat.

Privind înapoi spre anul 2018, vedem o perioadă în care orașul nostru și-a deschis porţile către noi perspective. Evenimente impresionante precum BEGA!, Lumina Libertăţii, Memoriile Cetăţii și Cămine în mișcare au oferit spectatorilor ocazia să întâlnească arta în locuri neobișnuite. Publicul a participat la ateliere organizate în cadrul Power Station sau prin iniţiative ale partenerilor noștri, precum La pas și Atelier Identitate. Artiști invitaţi din Italia (Teatro delle Albe), Spania/ Ţara Bascilor și Irlanda de Nord (Windows), din Austria și Bulgaria (Lumina Libertăţii), din Norvegia și New York (Re:Tracing Bartok) ne-au adus câteva frânturi de lumină din alte culturi europene.
Veniţi cu noi în 2019 să Luminaţi orașul PRIN VOI, să facem împreună următorii pași. Citiţi Știri21 … și promitem să vă oferim noi ediţii cu regularitate, să vă ţinem la curent cu ceea ce se întâmplă cu Timișoara 2021, dar și cu noutăţi legate de dezbaterile și evenimentele care au loc în întreaga Europă. Citiţi în continuare…

Timisoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii
– Echipa Timișoara 2021

RO

View Fullscreen

 

EN

View Fullscreen

 

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul