Primul modul al Atelierierului IDENTITATE și-a desemnat câștigătorul

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Primul modul al Atelierierului IDENTITATE și-a desemnat câștigătorul
Fără categorie / 12 aprilie 2018 / Posted by Timisoara2021

Atelierul IDENTITATE organizat de Teatrul Naţional din Timișoara, Subcarpaţi și Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, a debutat în urmă cu câteva săptămâni, cu primul său modul, Inspiraţie – Respiraţie, unde participanţii  au luat contact cu unul dintre cele mai frumoase instrumente muzicale tradiţionale românești, cavalul.

Sâmbătă, 2 aprilie, în ultima zi a primului modul de atelier, INSPIRAŢIE – RESPIRAŢIE, cursanţii l-au votat pe cel care va reprezenta acest modul în concertul Subcarpaţi. Astfel, în  5 mai, Cristian Dănuţ Bandrabur va cânta la caval alături de Bean MC în concertul Subcarpaţi care va deschide ediţia 2018 a FEST- FDR (Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești).

Alţi doi participanţi, Miruna Mihaela Andrei și Maxim Opriș, au fost invitaţi de Bean MC să i se alăture pe scenă.

Compus din patru module coordonate de Marius Andrei Alexe, cunoscut publicului ca Bean MC, Atelierul IDENTITATE probează nevoia de regăsire, de recuperare a propriei identităţi în acest prezent care alternează –brutal, uneori – diluarea graniţelor și izolarea, ridicarea de garduri. Acesta este motivul pentru care Atelierul desfiinţează barierele geografice cu ajutorul tehnologiei. Participanţii la Atelierul Identitate, împreună cu Bean MC și cu Andrei Maxim, profund cunoscător al cavalului, definesc un nucleu – un loc  din care, folosind tehnologia oferită de mediul online, deschid Atelierul pentru spectatori implicaţi direct, în toată ţara și chiar și peste hotare.

Sursa foto @ FB Atelier de Identitate

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul