Interviu. Victor Neumann (Director Muzeul de Artă Timișoara) „Timișoara 2021: o viitoare capitală europeană a culturii”

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Interviu. Victor Neumann (Director Muzeul de Artă Timișoara) „Timișoara 2021: o viitoare capitală europeană a culturii”
Fără categorie / 10 aprilie 2017 / Posted by Timisoara2021
Un interviu cuprinzător cu profesorul Victor Neumann, istoric și director al Muzeului de Arte Timișoara.

În toamna anului trecut, un juriu internaţional a desemnat Timişoara ca fiind Capitală Culturală Europeană în 2021.

„Shine your light – Light up your city!“ face trimitere la lumina unui timp fast în ca­re s-a născut orașul modern Timișoara. E vorba de secolul luminilor, de perioada în care, în Timișoara și în re­giunea înconjurătoare, oa­menii învăţau și propagau toleranţa și spiritul fra­ter­nal. Rolul bisericii și al teo­logiei fusese însoţit de cul­ti­va­rea raţiunii, a știinţelor și a filozofiei, ceea ce a con­tribuit la multiplicarea ex­plorărilor, a reformelor ad­mi­nistrative, a înnoirilor cul­turale. În secolul al XVIII-lea se coagulase pentru întâia oară în spaţiul central est-european o societate ba­zată pe individ și pe asociere, pe prin­cipii și sensuri comune. În absenţa unei no­bilimi și a rupturilor sociale, Banatul Ti­mișoarei găsise atunci, ca și mai târziu, re­sursele pentru a se reinventa.

 

Iniţial, a fost înfiinţată Asociaţia Timișoara – Capitală Culturală Euro­pea­nă, echipa acesteia pregătind dosarul de can­didatură. În anul 2015 a luat parte la pri­ma etapă de selecţie, la care au mai par­ticipat alte 13 orașe ale României. Ca ur­mare a rezultatului excelent obţinut cu oca­zia celei dintâi examinări, Asociaţia a pregătit și cel de-al doilea dosar pentru eta­pa finală a concursului, în care se ca­li­ficaseră patru orașe: Baia Mare, București, Cluj și Timișoara. Echipa Asociaţiei a fost aceea care a făcut posibil succesul, im­pre­sionând juriul internaţional, România și, nu în ultimul rând, concitadinii. Prin gân­direa și promovarea proiectului în acord cu cerinţele și normele Uniunii Europene, amintita echipă a contribuit decisiv la vic­to­ria Timișoarei. Programul, continuitatea, conlucrarea cu diversele bresle de pro­fe­sioniști și cu oamenii de cultură, con­sul­ta­rea segmentelor sociale ce populează ora­șul au fost factori determinanţi în succesul orașului de pe Bega.

 

Oraşele României într-o primă competiţie autentică

Atunci când au devenit publice, am citit dosarele de candidatură și rapoartele fi­nale ale juriului internaţional de selecţie. Am aflat mai multe despre ideile și pro­iectele fiecărui oraș candidat. Am înţeles ob­servaţiile, recomandările și concluziile ju­riului. Pe unele le-am citit cu mult in­teres, de exemplu, acelea ale Iașiului, Bu­cu­reștiului și Clujului. Aşa cum am aflat din presă, unele orașe candidate s-au ocu­pat de spectacole, de promovarea lor prin intermediul unor concerte, festivaluri, con­cursuri. Principala menire a unei ase­menea Asociaţii era însă aceea de a pregăti dosarul de candidatură. Aceasta necesita documentare, cercuri de voluntari care să strângă informaţii, întâlniri cu scopul de a-i consulta pe locuitorii orașului și a consemna opţiunile lor. Asociaţia Ti­mi­șoara – Capitală Culturală Europeană s-a de­dicat acestei munci excepţionale de con­sultare și de adunare de date din partea tuturor segmentelor sociale. Cum prevede regulamentul elaborat de Comisia Eu­ro­peană privitor la astfel de proiecte, do­sa­rul de candidatură nu se adresează unei elite, unei minorităţi, ci unor întinse seg­mente sociale. Ceea ce înseamnă valo­ri­fi­carea creaţiilor autentice în beneficiul unui public larg. Cu alte cuvinte, cultură destinată receptării ei de către o mare masă de oa­meni. Cred că aici s-au îm­piedicat cei care au înţeles și au mizat prea mult pe excepţionalisme și care au neglijat faptul că societăţile moderne se bazează pe emanciparea și formarea clasei de mijloc, fun­da­men­tală în funcţionarea unei democraţii. Unul dintre ora­șele candidate a mizat pe ideea că are toate datele necesare spre a deveni cel mai important centru artistic european. Ase­menea autoproiecţii n-au fost con­vin­gătoare. Nu excelenţa e obiectivul prin­ci­pal al orașelor desemnate capitale euro­pe­ne ale culturii. Fără a subestima valorile, cultura înaltă, performanţele individuale și colective, nu pot fi uitate neajunsurile care domnesc în unele orașe ale Europei. Nu pot fi ignorate relaţiile interumane sau intercomunitare, iar în cazul românesc, mo­nologul intelectual care a surclasat adesea cultura dialogală. Societatea ro­mâ­nească este în faza în care trebuie să se reinventeze și acest lucru este posibil prin cultură. Nu doar un segment al populaţiei trebuie să beneficieze de pe urma crea­ţiilor culturale, ci o întinsă clasă de mij­loc, interesată nu numai de posesia de bu­nuri ori de consumul lor, ci și de creaţiile intelectuale formatoare de minţi, suflete și caractere. 

 

Realităţi social-culturale moștenite

Proiectul a invocat realităţile social-cul­turale moștenite, a amintit o istorie a unei societăţi urbane multi- și interculturală, ecumenică, tolerantă și fraternă. O istorie vorbind de competiţii și inovaţii, des­co­periri știinţifice și tehnice, creaţii mu­zicale, artistice și literare, de lumina pre­de­cesorilor. Sugerasem o poveste în care fanteziile și miturile să fie surclasate de civismul locuitorilor urbei. În același sens, am probat cum și de ce Timișoara a fost cel mai european oraș al României in­ter­belice, un model de coabitare pașnică a unei populaţii plurilingve și cosmopolite, ignorând segregările pe criterii etno-cul­turale și religioase. Am susţinut ideea de capitală europeană a culturii în temeiul unor referinţe istorice și culturale care i-au conferit Timișoarei o identitate incon­fun­dabilă. Am arătat că o revoluţie politică nu e suficientă pentru o schimbare fun­da­mentală și că o adevărată adaptare la men­talul colectiv european se întemeiază pe cunoașterea și recunoașterea celuilalt, dar mai ales pe punţile de legătură dintre in­divizi și comunităţile multi- și inter­cul­turale ale Europei. Cu alte cuvinte, o ple­doarie pentru o schimbare paradigmatică prin cultură și educaţie. O comunitate ur­bană liberă se concentrează pe depășirea se­gregărilor sociale, culturale, religioase.

 

Momentele critice

Un număr relativ redus de persoane a lucrat de dimineaţa până noaptea târziu la proiectul de candidatură, dar și pentru pregătirea susţinerii lui în faţa juriului de selecţie. A fost un travaliu imens. Ca unul care am fost foarte aproape de cei ce au lucrat efectiv, pot spune că aceasta a de­monstrat cu asupra de măsură că în orice proiect de anvergură e nevoie de un credo, de multă disciplină, de competenţe și de un director-coordonator exigent și prietenos în același timp. Fiind altceva de­cât un text literar sau unul strict știinţific, dosarul de candidatură a fost o mare ne­cunoscută. Textele au pretins cunoașterea noţiunilor cheie, informaţie și argumente credibile, exemple, statistici și mesaje pre­cise. În fine, nici traducătorul și nici desig­ne­rul nu puteau fi mai prejos. Înţelegând obiectivele proiectului, designerul a redat în imagini ideile fundamentale ale tex­tu­lui, creând un demers complementar aces­tuia. Manualitatea și creativitatea unui ast­fel de artist vizual au valorizat excelent idei­le din dosarul de candidatură.

 

Toate realizările importante presupun o activitate de lungă durată. Momentele cri­tice au rezultat din faptul că nu toţi cetă­ţenii orașului au înţeles menirea proiec­tu­lui. Nici nu puteau. De pildă, o parte din­tre colegii mei din universitate sau din ins­tituţiile de cultură ale Timișoarei nu aveau informaţii în legătură cu procedura și normele impuse de Comisia Europeană pen­tru participarea la o astfel de com­pe­tiţie. Au apărut discuţii în contradictoriu, frustrări, iar în presa locală, reacţii ne­ga­ti­ve. Uneori, au fost binevenite. Alteori, nu. Echipa Asociaţiei și-a păstrat tonusul po­zi­tiv și a finalizat la timp și în condiţii foar­te bune dosarul de candidatură, precum și pregătirea celor două susţineri în faţa juriului internaţional. Unii au considerat că șansele Timișoarei sunt mai mici, com­parativ cu acelea ale altor orașe ale Ro­mâ­niei. O spuneau în gura mare și fără a se fi informat. E neplăcut ca un concetăţean al tău să compare sau să persifleze munca ta și a unei echipe întregi prin afirmaţii de­ni­gratoare ori exprimând simpatii faţă de ora­șele contracandidate. În pofida cri­ti­ci­lor ori a dificultăţilor ivite pe parcursul pre­gătirii candidaturii, echipa Asociaţiei Timișoara 2021 a avut forţa să ducă mun­ca până la capăt, demonstrând că orașul vrea și poate să reapară pe harta României și pe harta Europei.

 

Minunat a fost că mulţi tineri s-au asociat proiectului, reacţionând pozitiv la me­sa­je­le Asociaţiei. Au fost persoane aparţinând diverselor grupe de vârstă care au venit alături de Asociaţie, voluntari care au lu­crat neașteptat de mult, contribuind la bu­nul mers al lucrurilor. Dincolo de co­mu­nitatea intelectuală, formatoare a opiniei publice și care s-a solidarizat cu cei ce cons­truiau proiectul, majoritatea cetăţe­nilor a crezut în șansa orașului de a câști­ga titlul de capitală europeană a culturii pentru anul 2021. Aceasta a fost partea cea mai frumoasă a pregătirii, una pe care echipa Asociaţiei a apreciat-o. La un mo­ment dat, Asociaţia a montat un panou în Piaţa Unirii, întrebându-i pe cetăţenii ora­șului: „Credeţi că Timișoara va deveni capitală europeană a culturii?“. Foarte mulţi timișoreni s-au simţit datori să scrie crezul lor pe acel panou. Ideile erau nu doar inedite, dar și generoase! Des­co­pe­ream în astfel de împrejurări că orașul are un imens potenţial uman care așteaptă să fie valorificat. Gesturile de acest fel mi-au dublat încrederea, dar mai cu seamă i-au motivat pe toţi cei ce au contribuit zi de zi la redactarea dosarului de candidatură.

 

Juriul internaţional

Pulsul orașului, examinarea numeroaselor aspecte privind administraţiile locală și judeţeană, capacitatea lor și a societăţii civile de a implementa proiectul de ca­pi­tală europeană a culturii au fost examinate de un juriu internaţional. Având 12 spe­cialiști în componenţă, 10 internaţionali și 2 români, juriul a vizitat câteva dintre ins­tituţiile de cultură sau responsabile ale vieţii culturale a orașului. Membrii lui au fost invitaţi la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţilor cultural-lingvistice și reli­gi­oase, putând asculta motivele pentru care aceștia s-au solidarizat fără excepţie cu ide­ea ca Timișoara să devină capitala euro­peană a culturii în anul 2021. Ei au as­cultat punctele de vedere ale orașelor din regiune și din euroregiune exprimate de primarii sau viceprimarii lor și din care rezulta că Timișoara va primi o puternică susţinere în vederea punerii în viaţă a proiectului. Era procedura ce trebuia ur­mată atât de juriu, cât și de orașele can­didate. Format din specialiști, din per­soa­ne care cunoșteau problemele cu care se confruntă o capitală europeană a culturii, juriul știa cum trebuie să arate dosarul de candidatură, în ce măsură oamenii și instituţiile locale și regionale pot pune în aplicare programele înscrise în dosar. La fel au procedat evaluatorii și în cazul celor patru orașe rămase în competiţie după pri­ma rundă din decembrie 2015: Baia Ma­re, București și Cluj.

 

Redeșteptarea și reinventarea Timișoarei

Timișoara nu a marșat doar pe merite, a evidenţiat și neajunsurile pe care le are orașul: faptul că a trecut prin multiple schimbări și înainte de 1989, și după; că o migraţie masivă a avut loc și înainte, și du­pă 1989. Timișoara contemporană tinde să se reașeze, prin urmare are o sumă de mi­nusuri din punctul de vedere al in­te­gră­rii diversităţii sociale, al civismului, al dis­crepanţelor dintre bogaţi și săraci. Există un segment pasiv al timișorenilor care se mulţumește cu un salariu acceptabil și cu practicile consumismului, refuzând orice preocupare pentru problemele orașului. Un atare comportament e un mare nea­juns, dar el poate fi corectat. Dacă vrei să fii ca­pitală culturală europeană trebuie să te gân­dești și la ce anume îţi dorești să îm­bu­nă­tăţești în oraș și în condiţia de viaţă a populaţiei lui. Vei cultiva nu doar ac­tul de cultură, ci și economia și ad­mi­nistraţia ca­re fac posibil actul de cultură. Apoi, can­di­da­tura Timișoarei a așezat în prim-plan ideea mai bunei cunoașteri a orașului și regiunii atât în România, cât și în Europa, propunându-și reinventarea iden­tităţii ur­bane prin creaţii tehnice și știinţifice, mu­zi­cale și artistice, literare și arhitecturale de nivel european. A fost foarte important ca Timişoara să câștige acest titlu. Mult mai important decât pen­tru oricare alt oraș din România. Ti­mi­șoara e un oraș de nivel mediu în Europa și un oraș mare în Ro­mâ­nia. El se află într-o criză de conștiinţă, în­tr-o criză iden­titară și administrativ-po­li­tică. În po­fida neajunsurilor de acest fel, mulţimea firmelor private locale sau in­ter­na­ţionale i-au asigurat o anume sta­bi­li­ta­te, o bază economică, evidenţiind un po­ten­ţial uman care așteaptă să fie va­lo­ri­fi­cat. Re­deș­tep­tarea și reinventarea Ti­mi­șoarei es­te po­si­bilă prin proiectul Capitală Eu­ro­pea­nă a Culturii. Anul 2021 va fi de dorit să re­prezinte un moment istoric pen­tru Ti­mi­șoara, pentru Banat, pentru Ro­mâ­nia în an­samblul său. Un nou început, un dialog Est-Vest și Nord-Sud, contribuind la in­ter­ferenţele culturale, la identificarea ace­lui sen­sus communis, acea pânză de fond ca­re unește oameni, culturi, religii, co­­mu­ni­tăţi și care nu se lasă indusă în eroare de în­clinaţii mistice ori de false ideologii.

Mulţumim Revista22 pentru interviu

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul