Ziua Europei, sărbătorită în Parcul Rozelor

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Ziua Europei, sărbătorită în Parcul Rozelor
Fără categorie / 12 mai 2015 / Posted by Timisoara2021

Anul acesta, sute de timişoreni au venit în Parcul Rozelor pentru a sărbători împreună Ziua Europei. Întregul eveniment a avut ca scop principal promovarea ofertelor turistice și culturale ale ţărilor prezente în Uniunea Europeană, prin intermediul consulatelor lor din Timișoara.

Asociaţia „Timișoara – Capitală Culturală Europeană în 2021” și-a dorit ca fiecare locuitor al Timișoarei să aibă șansa de a-și exprima opinia cu privire la candidatura acesteia la titlul de Capitală Europeană a Culturii. De aceea, cei care au dorit au răspuns unui scurt chestionar care prezenta zece probleme locale identificate de organizaţie.

Astfel, la standul Asociaţiei, peste 500 de persoane ne-au oferit o mână de ajutor în alegerea logo-ului și culorii potrivite, și-au spus părerea despre acţiunile de până acum ale Asociaţiei, dar au oferit și sfaturi utile pentru direcţia în care întreaga campanie trebuie să se îndrepte pentru, ceea ce noi sperăm că va fi, viitoarea Capitală Culturală Europeană. A fost o plăcere să descoperim că orașul nostru are un  număr mare de susţinători, chiar și cei mai mici implicându-se în promovarea Timișoarei.

Pe lângă toate acestea, adevăratul punct de atracţie a fost cabina foto, acolo unde timișorenii au putut să facă fotografii  în care să își exprime, printr-un mesaj, susţinerea pentru Asociaţie și, mai ales, pentru depunerea candidaturii Timișoarei la titlul de Capitală Culturală  a Europei.

Printre cei care s-au fotografiat la standul Asociaţiei, s-au numărat și primarul Nicolae Robu, președintele Consiliului Judeţean Titu Bojin și prefectul Timișului, Eugen Dogariu, cei trei pozând împreună cu Simona Neumann, fiecare dintre ei promovând sloganele: ”Spiritul orașului suntem noi!”, “Simte cu noi pulsul Timisoarei” și “Go Timisoara 2021”.

11261849_859481954123453_7354621927918388889_n

 

 

11223958_859482027456779_1849243007111436294_n

10649640_859482170790098_523861997971692243_n

Timișoara pe hartă

Susţine proiectul