TIMIȘOARA BRANDS TOUR 2014 – ASOCIAŢIA TIMIȘOARA CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ ÎN DIALOG CU BLOGGERII

Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana > Noutăţi > Din presă > TIMIȘOARA BRANDS TOUR 2014 – ASOCIAŢIA TIMIȘOARA CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ ÎN DIALOG CU BLOGGERII

Aprilie 2013 – Timișoara Brands Tour 2014

În urma întâlnirii dintre bloggerii participanţi la evenimentul Timișoara Brands Tour 2014 și echipa Asociaţiei Timișoara Capitală Culturală Europeană, vă împărtășim câteva impresii publicate pe bloggurile: NEBULOASA, CUPY, OVIDIU SIRB, PRINBRASOV.COM, IDAHO și ANDREI CRIVĂŢ.

14 APRILIE, 2014, NEBULOASA

”Simona de la Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. O doamnă de la care învăţ de fiecare dată când vorbim, fie la telefon, fie la o cafea. Învăţ să fiu diplomată, învăţ să nu mă mai enervez, învaţ lucruri noi despre orașul în care trăiesc și pe care-l iubesc din toată inima. A știut să mă aducă lângă ea și să mă facă să cred din tot sufletul că Timișoara ar putea fi o capitală europeană, în adevaratul sens al cuvântului. Mai mult decât atât, m-a învăţat că titlul din 2021 nu e obligatoriu că Timișoara să devină un centru cultural de excepţie și că tot ceea ce se întamplă acum e doar începutul: acest oraș va fi ceea ce merită să fie, va avea parte de recunoaștere și de oameni care să-l aprecieze.”

http://nebuloasa.info/din-culise-oamenii-timisoara-brands-tour-2014

15 APRILIE, 2014, CUPY

”… am avut parte de o mini-conferinţă şi discuţie cu directorul executiv al asociaţiei menţionate, Simona Neumann.  Aceasta ne-a prezentat intenţiile sale şi a ne-a răspuns tuturor întrebărilor. Practic până în 2015 asociaţia va pregăti dosarul de cadidatură, iar după perioada de evaluare 2015-2016, asociaţia va pregăti programul pentru anul 2021, va planifica evenimente, va asigura implemementarea acestora şi nu în ultimul rând va obţine fondurile necesare organizării, promovării şi implementării programului.

Desigur, în vederea promovării programului, asociaţia va colabora cu diverse instituţii, fundaţii, asociaţii, etc.”

http://www.cupy.ro/timisoara-brands-tour-fabrica-bere-timisoara-2021/

 

15 APRILIE, 2014, OVIDIU SIRB

”În final ne-am întâlnit cu Simona Neumann, directorul executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, care ne-a povestit niţel despre candidatura oraşului la competiţia pentru statutul de capitală culturală europeană, anume despre strategia în curs de finalizare în acest sens. Am vorbit puţin şi despre Cluj, care e considerat competitorul direct al oraşului de pe Bega, dar cum optimismul timişorenilor e de nestăvilit, nu îşi prea pune problema nimeni cum că n-o să fim noi aleşii Europei. Cel puţin aşa îmi place mie să cred.”

http://sirb.net/2014/general/ganduri-dupa-weekend-plin/

15 APRILIE, 2014, PRINBRASOV.COM

”Simona Neumann şi-a început cariera la Timişoara, la Institutul Intercultural Român, a lucrat timp de 3 ani la Comisia Europeană la Bruxelles, a îndeplinit o misiune în Cipru, de implementare de programe de asistenţă socială pentru turcii ciprioţi, a lucrat 5 ani la Bucureşti, în cadrul ONU, în domeniul reformei administtraţiei publice în România, iar o parte din cariera ei s-a derulat în SUA, în programe de schimburi academice şi în cercetare, la Universitatea Catolică din New York”. – tion.ro

Apoi, fără să intrăm prea mult în detalii, doar anul trecut a avut parte de 321 de întâlniri cu factori de decizie din comunitate, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ONG-uri interesate, firme. ”Am discutat cu fiecare, personal, despre importanţa acestui eveniment și de cât de important este să colaborăm cu toţii”. Să reţinem cifra asta, 321, aproape o întâlnire de lămurire în fiecare zi pentru promovarea proiectului.

Studiile

Pe lângă asta, ATCCE s-a ocupat și de o serie de studii. Prima și cea mai importantă chestie, cine sunt și cu ce se identifică timișorenii. ”Primul oraș liber de comunism”, ”orașul trandafirilor”, ”Mica Vienă”, ”Oraș multicultural” sunt doar câteva din ideile lor. Dacă vi se par cunoscute este pentru că, și la Brașov, am obţine cam aceeași chestie, dacă ar face cineva studiul ăsta și l-ar folosi pentru promovarea unei strategii culturale. Ar mai apărea și altele, desigur, că suntem un oraș diferit. Apoi a urmat cealaltă etapă, în care i-au întrebat cum le-ar place să fie cultura. De exemplu, mulţi au spus că preferă spaţiile deschise, așa că s-au apucat să facă evenimente în aer liber. Au scos opera și filarmonica prin parcuri, așa cum făcea pe vremuri Cristian Mihăilescu când punea angajaţii operei să-i cânte ode primarului.

Implicarea comunităţii

Dacă e ceva la care excelează, cel puţin din ce am înţeles eu, este implicarea comunităţii. Au făcut niște pliante de promovare, le-au împărţit pe unde au putut, prin instituţii, cam cum e datina la noi. Dar, mai apoi, au început să vină directori de licee, ONG-uri, asociaţii culturale, care au cerut, și ei, pliantele ălea, să le dea mai departe să ajute și ei cu ce pot. ”Eram într-o seară la sediu, era ora 10, le spuneam fetelor să plece acasă că mai muncim și acolo, a venit o doamnă care ne-a spus că e profesoară la liceu să ne întrebe cu ce poate să ne ajute, că e și ea interesată să facă ceva, să promoveze ideea asta”, povestește Simona Neumann.”

http://prinbrasov.com/2014/04/competitia-capitala-culturala-europeana/

16 APRILIE, 2014, IDAHO

” Oricine o vede pe Simona, este frapat de delicateţea și eleganţa ei, dar și de puterea și încrederea în sine pe care le afișează. În general, asemenea femei sunt etichetate ca fiind Doamne. Evident, undeva pe drum, cuvântul acesta a prins o conotaţie urâtă, însă o femeie precum Simona Neumann poate schimba și asta nu poate decât să mă bucure.

Timișoara, ca și celelalte orașe care și-au declarat intenţia de a candida la titlul de Capitală culturală europeană – subliniez și-au declarat intenţia, deoarece dosarele de candidatură se vor putea depune abia în 2016, iar câștigătorii vor fi aflaţi abia în 2017 – trebuie să se lupte cu această tendinţă a românilor de a trage aiurea.

Dacă la început timișorenii au fost reticenţi, după ce au aflat mai multe despre proiect, au venit către asociaţie și și-au oferit sprijinul. Ne povestea Simona Neumann că unii le-au oferit sediu sau o profesoară a venit la 10 seara să se înscrie pentru că văzuse ca era lumina aprinsă în birou. Sigur că a fost nevoie de muncă și peste 300 de întâlniri programate într-un an au dus la o listă lungă de membri sau voluntari.”

http://idaho.ro/2014/bucurestiul-capitala-culturala-europeana-2021.html

16 APRILIE, 2014, ANDREI CRIVĂŢ

“… am întâlnit niște oameni incredibil de pasionaţi de ceea ce fac. Oamenii de genul ăsta sunt ca apa vie pentru mine. Doris, de la Fornetti. Marius Pașca, de la Recaș.  Zoltan, de la Timișoreana. Simona Neumann, de la Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană. Au darul de a-și prezenta pasiunile cu atâta entuziasm, că te molipsești.”

http://www.andreicrivat.ro/2014/04/16/timisoara-brands-tour-prima/